Calendarul Procesual

Povestea ce urmează s-ar părea, la prima vedere, extraordinar de neverosimilă, fiindcă ea nicicum nu se încadrează în schema dezvoltării istorice a omenirii pe care o avem la ziua de azi. În ultimul timp, s-a acumulat o cantitate impunătoare de studii ştiinţifice, care tinde să schimbe radical viziunea noastră în acest domeniu. Deja se poate de presupus, că paleoliticul pe care îl cunoaştem noi nu este unul original, dar un recidiv, o reîntoarcere – şi nu odată, dar de mai multe ori. În mitologia greacă st spune: „Hera (Tera, Pămîntul) năştea copii, iar soţul ei Cronos (Timpul) îi înghiţea, pînă cînd Hera nu ia dat soţului o piatră în loc de prunc”. Se conturează următorul tablou: omenirea a mai atins cel puţin odată un înalt nivel de dezvoltare multilaterală şi sunt semne că el a fost mult nai înalt ca cel actual, şi avea un aspect cu totul diferit de cel de azi. Atitudinea noastră faţă de acea perioadă şi faţă de acei oameni e necesar să fie ca faţă de extratereştri, adică să nu măsurăm cu preconcepţia şi prejudecăţile noastre. Apogeul ei, după datele mele preliminare, a fost între anii 85000 – 70000 î.e.n. Acea cifilizaţie a pierit în urma unui cataclizm natural, sau mai mult probabil în urma unui cataclizm tehnogen care a provocat unul sau mai multe naturale. Probabil război nuclear, sau poate mult mai combinat. Un desen al poporului Maia ne arată că firul vieţii a fost tăiat după al doilea Soare – asta ar fi în anul 58144 î.e.n.; şi că vinovat ar fi fost astrul nostru. Puţinii oameni care au rămas să mai semene a oameni, periodic, într-o parte sau alta a lumii au îcercat să refacă măcar nivelul minim al societăţii omeneşti, să-i ajute pe alţii să se ridice din dobitocism. Dar diferite calamităţi naturale, iarăşi aruncau omenirea înapoi. Ultimul cataclizm de proporţii foarte mari, care a şters nu numai omenirea de pe faţa pămîntului, dar şi amintirea despre ea a avut loc în mileniul 11 î.e.n. Axa Pămîntului s-a clătinat faţă de ecliptică – „nutaţie” se numeşte aşa fenomen, şi are loc în timpul solstiţiilor, după cîte am înţeles eu. Pămîntul s-a cutremurat grozav, a crăpat, se năruiau şi munţii. Apoi a venit un „ţunami” gigantic care a spălat aproape totul de pe faţa pămîntului. Clima s-a schimbat, nivelul mării a crescut cu 150 de metri. Unii autori afirmă, că cică Homo Sapiens ar fi venit de pe planeta Venera, cînd acolo s-ar fi făcut imposibilă viaţa. Nu se exclude, fiindcă autorii sunt oameni foarte serioşi şi argumentele lor nu-s goale. Dar cel mai raţional e să cercetăm bine materialul ce îl avem şi pe baza lui să ne mişcăm retrospectiv spre începuturi.